Mă iartă
Mă iartă de greșesc atunci când scriu,
nu vreau să vântur pleava în pustiu
suntem de ceară, firave lumânări
ne stingem uneori în căutări…
Mă iartă când grăiesc fără să spun,
aș vrea să fiu smerit și să fiu bun,
pe scară către Tine aș urca…
nu singur…mai aduc pe cineva!
Mă iartă că am haina peticită
și uneori o inimă îndoită,
Tu știi că fire noastră-i păcătoasă
când vremea-i rece și ploioasă…
Mă iartă de tot ce-aș fi putut să fiu,
de lacrima pe care iar o scriu
atât de fragedă-i făptura
pe drumul Tău s-o ducă umblatura…
Camelia Cristea