Fir de păpădie
Aș trasa contur cu soare,
Peste gândul plin de sare
Și prin setea din deșert,
Eu ți-aș spune că te iert!
Lacrimei i-aș da pământ
Plămădit din flori și cânt
Să îl spele-n primăveri,
Când se leapădă dureri.
Sforilor, cu noduri multe
Le-aș da sfat să mă asculte,
Pietrelor ce mă lovesc
Că învăț să mă feresc…
Zgomotului să se plece,
Peste apa care-i rece
Să își vadă chip și vină…,
Primenit doar prin lumină!
Căutării i-aș da cheie,
Cu-n surâs cald de femeie
Să deschidă continente,
De trăiri ce-au fost absente…
Murgului ce mai nechează
Că-mi simt mintea încă trează,
Când un înger mă veghează
Și-n amurg suav pictează.
Dorul l-aș pune pe drum
Să se scuture de scrum,
Tânguirea să și-o lase
Chiar în pragul unei case…
—————————
Mă zidesc într-un cuvânt
Că sunt fir de păpădie,
Sub rafalele de vânt
Sunt atâta de plăpând…
Camelia Cristea