SENTINȚA
Eu caut un loc să mă rog ori să dorm
Şi numai de ziduri înalte am parte
Sunt singur şi-n juru-mi arid şi enorm
Pustiul surâde ironic a moarte
Dar bat într-o poartă. “Nu-ai dreptul aici”
Îmi strigă străjerul. Eu plec mai departe
În juru-mi sunt ziduri înalte şi mici
Mai vine o noapte şi dorm ca în moarte.
Ceasul s-a oprit în oră
Eu străin nu voi putea
Să te mai găsesc o dată
Dacă-nchizi inima ta
Altă viaţă vă ofer
Porţile se-nchid în cer
Şi se-nchid pământuri
Bate vântul şi-s furtuni
Hai, deschideţi, oameni buni
Nu mai staţi pe gânduri.
A doua zi iar prin pustiul arid
Biserica Mea a plecat undeva
Decid să o aflu. S-o caut decid
Bat iarăşi în poartă: “Nu-i voie-a intra “
Mai vine o noapte. Dorm iar în pustiu
Au ziduri înalte, ospeţe şi vin
Bat iarăşi în porţi. Nu mă lasă să-nviu
Şi inima Mea-i o cunună de spini.
Din nou în pustiu. Să deschidă li-i greu
Sunt siguri pe temple, pe Biblii, pe ei
Li-i lene să creadă că iar Dumnezeu
Desculţ bate-n uşă. Au alţi Dumnezei.
Acum, Tatăl meu, sunt singur pe munte
E vremea să iei Fiul Tău din deşert
Cetăţi să se spargă. N-au timp a se-ascunde
Şi totuşi, ascultă, Eu iarăşi îi iert
Acum mă preumblu – pustiu peste morţi
În mari catedrale picturile-s moarte
Acum au deschis şi ospeţe şi porţi
Dar cum de nu-i nimeni? O, porţile-s sparte!
S-au dus fariseii. Şi Iuda s-a dus
În buncăre stau tremurând. Şi se tem
Caiafa e gol şi Pillat s-a ascuns
“Nu am tribunal dar eu totuşi îi chem!”
Nu ies la lumină li-e frică de cer
Eu spun: “Am venit” dar e sala pustie
“Nu-i nimeni aici? Am venit, mă ofer!”
Ei nu mai răspund pe vecie.
Ștefan Doru DĂNCUȘ