NU ŞTIU CINE EŞTI
( D-nei Doctor Mihaela Gheorghiu)
Doctore,
împresurat de moarte
ţi-am întâlnit privirea.
Mă trezisem printr-o adiere
de nufăr alb, plutitor
şi-am ştiut că mă vei ajuta să cânt
toate cântecele necântate,
să simt toate ritmurile nejucate…
Doctore,
nu ştiu cine eşti.
Mi-ai lăsat gândul timid
spre frunze albastre,
şi-n rugăciunea mea
tu vei duce apa vie
pentru toţi
cei între naştere
şi înviere.
MĂ UIT SPRE CER
Născându-mă din nou,
Iată-mă!
Am trecut prin furcile unui vis urât.
Neştiută de nimeni,
m-am împresurat în suferinţa-mi mută,
Dar acum, Doamne, mă desfăt
cu darul tău de viaţă nouă,
să pot râde, să pot plânge,
să pot lupta, să trăiesc,
precum în neclintirea lor stâncile.
CELE DOUĂ LUMI
Între viaţă şi moarte
un prag fragil…
Păşesc pe el
în cele două universuri.
Aş mai rămâne în viaţă,
unde e prezentul şi viitorul.
Dincolo…
E timp şi pentru dincolo…
Acolo vom da vămi văzduhului,
pentru popasul veşnic.
Dumnezeu, va avea El grijă de noi!
Ne va ţine de mână
Aici,
Acolo,
O eternitate…
AM RĂMAS ÎN LUMINĂ
Doamne, ce mult lumină
dai acestei lumi în agonie.
Şi însetatei de mine,
mi-au dat să beau din apa vie…
Când sângele a ţâşnit
ca într-un plâns,
m-ai purtat spre lumi necunoscute
ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.
În ea m-am întors, alăturea cu Tine
deasupra cu cerul înseninat.
Ocolisem moartea…
Mariana Gurza