Labirintul
La început, în fiinţa-mi de lut
s-a pitit tainic iubirea..
Şi-n rădăcinile adânci ale ei,
viaţa a luat forma aripilor albe
Timpul, fără a-şi schimba măsura,
Ghemul Ariadnei l-a desfăcut,
încet, de la sine…
Şi, din Cunoaştere, a izvorât
lumina înţelepciunii,
Din Adevăr s-a zămislit
lumina dragostei,
Contopindu-se cu materia
Şi atunci a izbucnit
flacăra sufletului
Ca Persefona am străbătut labirintul,
şi am simţit în ceafă, răsuflarea-i rece
Şi cu fiecare pas cutezat, se deschidea
adânc, rana de sub pleoape…
De secera lunii am atârnat,
ispita „capitulării laşe”…
Şi-n inima mică, ca un fruct,
am adunat izvoare de cristale
Ce au săpat adânc, în suflet,
Cetatea Luminii!
Emilia Țuțuianu