In cursul vacantei “romanesti” 2009 am stat mai tot timpul la Borloveni, in Valea Almajului. A fost un timp binecuvantat.
In una din zile am urcat in susul Nerganului printre copaci schimband culorile si in sopot de rau. Am ajuns pana la un picior, “crac”,Stramba(cred). Am urcat pe el lin si intr-o tacere de catedrala si solemnitate aidoma.Am trecut printre goruni si fagi invaluit in culorile Toamnei si in puritate ca la facerea lumii. La un moment dat am gresit cararea, am trecut printre livezi, literalmente coplesite de mere: rosii, galbene, aurii. Am trecut pe langa colibe tainice si contopite cu natura. Mici vetre de foc si viata. Eram incredintat ca urc spre varful “Dalma” de unde voi putea cobora in Borloveni. Dupa circa treizeci de minute am vazut ca m-am ratacit. Era doar jumatatea diminetii, vremea era superba, stiam ca nu putusem sa ma abat din drum mai mult de circa doi kilometrii si deci nu eram nici nelinistit si nici in panica. Dar livezile deveneau rare, intram in poiene necosite si ma temeam sa intru in padure gandid ca as termina mergand in cercuri. Finalmente am decis sa cobor intr-o vale in care banuiam un parau si apoi, urmand paraul, sa reajung la rau. Coborand, mai mult la intamplare, am ajuns la alte colibe si am recunoscut ca ajunsesem in “Vlasca” si apoi pe drumul spre ‘Curmatura” care m-a scos in drumul “al nou” spre Borloveni. Fara sa stiu urcasem culmea “Dosul plopului” (iarasi cred) si de acolo ajunsesem in “Vlasca” (Toponim care inseamna “locul cu Romani”). Brusc am inteles deplin faptul ca “raul, ramul” sunt prieteni doar oamenilor locului. Orice navalitor s-ar fi ratacit iremediabil si finalmente ar fi fost nimicit de catre aceiasi frumusete care a fost si este bucurie si casa pentru cei care sunt ai locului, din mosi stramosi,cei care dovedesc mereu si mereu ca ‘apa trece si pietrele raman”.
———————————
Alexandru Nemoianu
Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la
31 mai 2017