Elegie de Crăciun
Un cântec aureste si-o stea la geam se-aprinde
si-o ciocanire alba în visul dinspre strada.
Ce pas se mai opreste în gheata si zapada,
la casa zavorita de astazi sa colinde?
Pe lenesa beteala de trista promoroaca
aud colindatorii cu steaua de clestar
si înteleg ca-i steaua anilor limpezi, dar
o las pe sub fereastra sa lunece, sa treaca.
Si magica lui usa trecutu-ncet si-atinge
si vad un pom de aur când se deschide usa…
Dar daca mâna, grabnic, luminile le stinge
si smulge mandarina si toba si papusa?
Cine-a gonit din bradul cu inimi mici de stele
si n-a mai vrut din aur sa cheme înapoi
îngerii tristi de zahar si saniile moi
zâmbind cu Mos-Craciunii de turta dulce-n ele?…
S-au stins în brad luceferi si portocale-n mine.
Zac jucarii de vise pe fund uitat de lada.
În scrinuri vechi dorm îngeri si inimi de zapada
si zilele de aur ca niste mandarine.
Si doar colinda curge… De ce atâta zvon,
când mâna ostenita nu-i face semn sa vina?
E mai adânc, când ninge pe cântec si lumina,
peste colinda vietii si steaua de carton.
Radu Gyr
Foto: “Precum în cer, așa și pe pământ” – Cristina Nichitus Roncea