M-aplec
M-aplec
cu fruntea-mi
spre zidurile binecuvântate,
lăcaşuri bucovinene,
lăcaşuri de amar,
m-aplec spre tine
Doamne,
cu ruga sfântă
pentru neam…
Plai de dor
Frumoasă,
ai pătruns în sufletul meu,
ca o pasăre măiastră,
Bucovină,
plai de doină,
plai de dor…
Sfânt şi binecuvântat
îţi este neamul,
neam nemuritor.
Frumoasă,
te-ai cuibărit în gând
ctitorindu-ţi
urmaşii
prin iubiri…
Neam străbun
Spre tine mă îndrept
cu braţe de flori
cu râs de fecioară
cu dor.
Spre tine m-aplec
cu palmele cuprinzându-te
iubindu-te în mine,
dorindu-te
neam străbun.
Spre tine păşesc
culegând în tihnă
mângâieri moldave,
luptând cu mine,
zbătându-mă
în lanţuri înroşite,
neputincios.
Dezrădăcinare
Dezrădăcinată, umilită
m-am aruncat pe-al vieţii drum
Doamne de mulţi am fost rănită
pentru-al meu neam străbun.
Nu am ştiut să mă aplec
decât în faţa crucii tale Doamne
și tristă-am preferat să plec,
urmărită de canoane.
În versuri doar m-am regăsit
sperând la bine şi iertare,
zadarnic gând, neam sortit
trăind şi-acum în disperare…
Unde eşti bunicule?
Unde eşti bunicule, uitat printre străini
aruncat într-un colţ de pământ,
ţi-o fi pus cineva o cruce,
fiind român,
sau te-au batjocorit
şi te-au făcut scrum?
Ridică-te din mormânt şi spune,
ce haină e haina în ţara-nstrăinată
strigă cât poţi să te-audă
Ardealul , Banatul,
ce moş bucovinean ar fi avut Regatul!
De ce te-au schingiuit, biet român
şi tălpile bătute ţi-au fost,
fără hrană, fără apa,
cu capu-n jos?
Ridică-te şi povesteşte-mi,
ce ţi-a făcut străinul
de ce ne-am îndepărtat din nou?
Ce-ţi spun sfinţii în adâncuri,
ce mai face Cernăuţiul?
Mariana Gurza