Străbunii mei
În miez de august, am urcat pe munte,
Cărări întortocheate ne-aşteptau,
Bunicu-Avram cu pletele-i cărunte
Părea un dac, stejarii-l cunoşteau
De când era copil şi ziua toată
Şi-o petrecea la umbra lor deplină,
Spunându-le poveşti cu-„a fost odată”,
Purtând la piept o floare de sulfină.
Şi am ajuns în casa părintească,
În zare, Curcubăta se vedea,
Păianjeni mulţi şi-o linişte cerească
Domneau acolo, sub un colţ de stea.
De fiecare dată când tristeţea
Coboară nevăzută-n mine, iar,
Mă reîntorc la braţ cu tinereţea
În Scărişoara, pentru-un ceas, măcar.
Şi sorb din Apa Sfântă-a Bucuriei
De-a-mi regăsi, acolo, rădăcini,
Străbunii mei, haiduci ai Veşniciei,
Îmi dăruiesc, tăcuţi şi drepţi, Lumini.
Cornel C. Costea
La mulți și frumoși ani!
27 august 2014