Roni Căciularu: Numai prin iubire, se poate !
Conotaţii la o carte despre marele pictor român NICU ENEA, semnată de Viorel Savin Într-adevăr, numai prin iubire se poate… Acesta e gândul meu dintâi, pe care l-am avut citind volumul monografic...
View ArticleL. G. Janik: Regăsire (poem celest)
REGĂSIRE Mă regăsesc în cartea pe care o citesc, în melodia preferată ascultată în surdină Iarna, privind dansul flăcărilor din soba bunicilor sau albul imaculat al fulgilor de nea. Mă regăsesc în...
View ArticleAdrian Botez: Un dialog întâmplător
-…Cât de fascinante şi pline de învăţăminte trebuie că erau (şi rămân!) acele încăierări de noapte, ale Evului Mediu, din crâşme, ori de la porţile cetăţii, mai înspre mahalale, ori în uliţele cu fanar...
View ArticleEugen Dorcescu: Cele mai frumoase poezii (minimă antologie)
Precuvâtare: „Când, în primăvara lui 2009, am citit pentru prima oară – şi printr-un fericit hazard – poezia românului Eugen Dorcescu (Timişoara, 1942), am experimentat senzaţia de netăgăduit că mă...
View ArticleDorel Schor: Horoscop
H O R O S C O P * Horoscop: marţi sunt trei ceasuri rele, indiferent de zodie şi de ascendent. * Să te păzească dumnezeu de femeile rele. De cele bune să te păzeşti singur (idiş). * Când...
View ArticleVavila Popovici între ,,ultima piruetă” şi ,,nopţi albe”- Interviu realizat...
Un covor de frunze arămii foşneşte sub paşii noştri întomnaţi. Ne bucură mereu toamna, ca un timp al unei delicate melancolii, dar şi ca timp al rodului. Suntem în toamna anului 2014. Ultima piruetă,...
View ArticleDorel Schor: Itzhak Hanit în linie dreaptă
La Casa Artiştilor din Tel Aviv poate fi vizitată expoziţia permanentă a lui Itzhak Hanit. O expoziţie de gravură, monoprint şi imprimare, la baza fiecărui desen aflânu-se culoarea. Dar cine este...
View ArticleSfântul Ioan Iacob Hozevitul: Oglinda noastră cea de obște
Oglinda noastră cea de obște Mai opriţi-vă din cale Fraţilor întru Hristos Şi uitaţi-vă cu jale La mormântul meu de jos. Ca şi voi am fost odată Dornic pentru bunul trai, Iar acum în groapă… iată...
View ArticleMugurel Pușcaș: Somnul orașului (III)
Orașele Reghin, Tg.Mureș, văzute noaptea de pe Scaunul Domnului SOMNUL ORAŞULUI ( III ) Privesc cum doarme ” Oraşul de pe deal ” Iar focul din cămin, încet, se stinge… Un ultim vers mocneşte, ireal,...
View ArticleOctavian D. Curpaş: Metode de psihoterapie feminină împletite cu poveşti de...
“Domnind peste împrejurările vieţii”, o carte semnată Ligia Seman Feminitatea este o calitate şi o caracteristică importantă, ce ţine de latura psihologică a unei femei. Componentele ei sunt...
View ArticleAnatol Covali: Și totuși iert
Şi totuşi iert Când peste tot duhneşte şi aerul e mov îmi ţineţi lecţii despre puritate? Voi, temniceri ai morţii, vorbiţi de libertate când m-aţi fãcut s-arãt mai rãu ca Iov? Şi totuşi iert...
View ArticleCamelia Cristea: Iertarea
Iertarea Ce mult aș vrea deșertul să nu-l simt Să trec de mine să nu mă mai mint, Cu partea deasă sita să mai cernă Să mă dezleg de frigul tot din iarnă! În poartă voi lăsa doar ghiocei Să radieze...
View ArticleHarry Ross: Aforisme
A F O R I S M E Descoperind aurul, omul a descoperit rapacitatea. X Cu banii poți cumpăra orice, nu și nemurirea. x Ezitările îţi asigură jumătate din eşec. Restul e o chestiune de timp şi de...
View ArticleRexlibris Media Group: Editura Vremea – Lansare de carte. Măcelărirea...
Vă invităm la lansarea unui fermecător volum de articole despre vechiul Bucureşti: Măcelărirea bucureştenilor pe vremea lui Chehaia bei şi alte minunate povestiri din Bucureştii de la începutul...
View ArticleAlexandra Mihalache: Traian Vasilcău, călătorul nemărginirii
Rugăciunea este cea mai pură formă de recunoştinţă către divinitate, iar Traian Vasilcău îşi îndeplineşte misiunea revărsând în sufletele noastre lumina templului ceresc prin versuri care freamătă în...
View ArticleSergiu Găbureac: Migratorii
Să recapitulăm. După retragerea romanilor, peste teritoriul de la poale de Carpaţi au început să apară migratorii. Ştiţi cum e? Tata avea în curte pomi fructiferi şi vreo 200 de butuci de vie. După ce...
View ArticleOctavian D. Curpaş: Mesaje şi coduri morale în „Cele zece porunci”
O carte despre Cele Zece Porunci? Poate fi un astfel de subiect interesant, la început de secol XXI? Cu siguranţă că mulţi ar răspunde că problematica atât de complexă a Decalogului reprezintă ceva...
View ArticleCamelia Cristea: Primăvara
Primăvara Aștept să pui miresme în clipa care vine, Să parfumezi răvasul pe care mi-l trimiți Iertare ta mi-e vină de toate’s vinovată, Dar într-un colț de suflet să nu uiți să mă iei. Și-...
View ArticleDorel Schor: Intermezzo (schiță umoristică)
E o zi din acelea pe care meteorologul le anunţă cu cerul parţial acoperit şi averse de ploaie posibile. S-a făcut şi mai răcoare, deşi e aproape de amiază. Unde ai putea să stai la o discuţie plăcută...
View ArticleAna Urmă: Mesaj de departe
Mesaj de departe iubite se pierde semnalul sunt norii şi ploaia aproape de noi sub mulţimea de mâini terminate cu taste se frâng reţelele ning transfuzate sub piele picături virtuale bat tactul...
View Article